Cu editia 28 a derby-ului Bucovina-Banat marcam unul dintre primele eforturi realizate la Timisoara pentru crearea Federatiei Romane de Go.
Stimate domnule Candea…
In episodul anterior am prezentat un document din anul 1988 in al carui antet este prezenta denumirea protofederatiei noastre, FRGO: “Federatia Romana de Sah / Comisia de jocuri logice / sectia GO”.
Scrisoarea pe care v-o aduc astazi in atentie este realizata in anul 1985 de catre domnul Dumitru Ghiebaura – Nea Titi, pentru colegii de Club – si este adresata domnului Gheorghe Candea, secretar al Federatiei Romane de Sah la acea vreme, cu solicitarea de a lua in considerare sprijinul pentru infiintarea unei Asociatii Nationale de GO.
Numele domnului Candea este mentionat ca fiind important pentru oficializarea miscarii GO-ului romanesc in perioada pre-revolutionara si in Istoria GO-ului Romanesc scrisa de domnul Radu Baciu:
„El (n.a.: Parik Stefanov, un foarte bun sahist indragostit de Go) si cu George (n.a.: Stihi) i-au pisat pe aia la cap … pina au acceptat infiintarea acestei sectii de Go, un sprijin serios fiind obtinut din partea D-lui Candea – secretarul Federatiei de Sah la acea vreme.
In fond, sansa noastra fusese faptul ca “Sahul elctronic” (n-am stiut niciodata exact ce insemna asta – probabil … programe pentru calculator) se dezvoltase suficient de mult pe atunci, incit sa fie necesara existenta unui departament separat … Si pentru ca mai existau si presiunile noastre … si pentru ca mai erau si cei de la Bridge … si cei de la Scrabble … Federatia de Sah a hotarit sa faca o sectie de Sah Electronic si Jocuri Logice – cu Sub-Sectiile respective.”
Sursa: Radu Baciu, in Istoria GO-ului Romanesc, capitolul 28, Sub-Sectia de GO.
Nea Titi este persoana care s-a aflat in centrul infiintarii Cercului de GO din cadrul Casei Tineretului – în paralel mai existau la Timisoara si alte doua cercuri de GO, in campusurile studentesti. Actualmente domnia sa este vicepresedinte al Clubului Sportiv de GO „Walter Schmidt”, continuatoarea Cercului de GO infiintat in anul 1983, cu doi ani inaintea acestei scrisori:
„Timişoara, la 22 octombrie 1985
Stimate d-le Candea
Fără pretenţia ineditului, îmi iau permisiunea de a vă comunica faptul că de peste doi ani în Timişoara (şi în alte oraşe din ţară) fiinţează un cerc de GO. Consider că jocul vă este oarecum cunoscut şi renunţ la orice amănunte.
Prin această scrisoare vă transmit rugămintea de a examina posibilitatea înfiinţării unei asociaţii naţionale, eventual afiliată Federaţiei Române de Şah (având în vedere relativa asemănare a GO-ului cu şahul). Ţin să subliniez că afilierea nu implică sprijin material.
Eventuala constituire a Asociaţiei Naţionale de GO ne-ar duce atât legalitatea (pînă în prezent funcţionăm datorită amabilităţii Comitetului Municipal U.T.C. Timişoara care ne-a permis să ne întîlnim o zi pe săptămînă – în fapt cîteva ore – într-o sală a Casei Tineretului) cît şi multiple avantaje, ceea ce ar fi în beneficiul sportului în general şi al GO-ului în special. Îmi permit să vă reamintesc, în sprijinul celor mai sus afirmate, multiplele calităţi formative şi educative pe care GO-ul le induce celor care îl practică.
De asemenea îmi permit să mă refer la câteva avantaje: am putea obţine un spaţiu unde funcţionînd cu un orar adecvat am satisface afluenţa crescîndă de elevi şi studenţi, care nu poti fi încadraţi într-un orar strict, impus de instituţia care ne patronează actualmente (ar practica acest sport în timpul disponibil). Se creează posibilitatea participării la turneele internaţionale organizate în ţările socialiste (unde obţinerea paşapoartelor şi valutei nu ridică probleme deosebite). Am putea organiza turnee de GO (avem promisiuni de sprijin material din partea U.A.S.C. întrucît majoritatea jucătorilor sînt studenţi).
Cu speranţa că prezenta rugăminte şi argumentele vor fi apreciate cu competenţă, vă mulţumesc!
Ghiebaură Dumitru
Secretarul cercului de GO Timişoara
Fotografia 1:
Nea Titi in prezidiul Openului Timisoara 2002, intre domnul Walter Schmidt si domnul Radu Baciu.
Fotografia 2:
Nea Titi la apogeu de cariera: victorie impotriva lui Park Jin Yeul – 7 Dan PRO (la 6 august 2002 delegatia coreeana participanta la Congresul European din Zagreb a facut o escala in Timisoara, membrii acesteia oferind doua simultane jucătorilor timisoreni de GO).
Fotografia 3:
Nea Titi jucand in Cupa Walter Schmidt 2012 (autor: Constantin Ghioc, aka Titi).